adwords

Douăzeci de ani stagiu

Actualul domn ministru de la departamentu’…, ăla
care a făcut douăzeci de ani stagiu ca ministeriabil…, se lefăie în limuzina ministerului, având alături un amic, mare elect la Focşani.
Trece un vagabond numai zdrenţe, prin fâşiile cărora se văd petice de piele vânătă de frig.
Excelenţa sa, ministrul cel mai democrat… în politică, şopteşte vecinului din automobil:
– Îl văzuşi?
– Păduchiosu?
– Am fost colegi de bancă în liceu. Cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată…
– D-aceea ai întors capul în partea cealaltă?!
– Ce vrei să-i fac, monşer?
– Să-i dai curaj: să-l saluţi tu întâi.
– Eşti nemilos, monşer: după ce că era gol, să-l mai oblig să-şi descopere şi capu’… ca să-mi răspunză la salut?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *