adwords

Ghicitori despre scoala si invatatura

Are poze minunate
Literele aşezate
Rânduri, rânduri, cuminţele
Şi ne cheamă printre ele.

(Cartea)


Mă aşteaptă cuminţel
În penar de şcolărel,
Să-l ascut eu frumuşel
Ca să pot scrie cu el.

(Creionul)


Azi, creionul buclucaş
Şi-a pierdut vârful poznaş
Spune iute copilaş,
Cine ascute un creionaş?

(Ascuţitoarea)


Cu ele poţi desena,
Orice vrei, chiar casa ta.

(Culorile)


Am o vrăjitorică mică
De greşesc, nu-mi este frică.
O chem iute fiindcă ştie
Cum se şterge o năzbâtie
De pe foaia de hârtie.

(Guma de şters)


Pată neagră pe perete
Poţi să scrii pe ea cu creta.

(Tabla de scris)


Tubuleţe colorate,
În cutie aşezate.
Lângă pensulă, hârtie
Şi puţină măiestrie
Mi-aţi făcut o bucurie.

(Acuarelele)


Am o minge colorat
Toată lumea mi-o arată.

(Globul pământesc)


Are limbă de cărbune,
Pe foaie de toate spune.

(Creionul)


O pernuţă moale,lată
Tabla o fac curată.

(Buretele)


E uşoară şi e albă,
Cu ea poţi să scrii pe tablă.

(Creta)


O sticluţă cu vopsea,
Umplem stiloul din ea.

(Călimara)


Am o ramă cu mărgele
Socotesc acum cu ele

(Numărătoarea)


Băţ cu vârful de oţel
Litere scriem cu el.

(Pixul)


Dacă intri în clasa mea,
Trebuie să baţi în ea.

(Uşa)


Jumătate de pătrat
Ajută la liniat.

(Rigla)


Nu lipseşte din ghiozdane,
Poartă gume şi creioane.

(Penarul)


Negru, drept şi subţirel,
Scriem pe caiet cu el.

(Creionul)


Când greşeşti,pentru caiete,
Ai rozătoare de pete.

(Guma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *