adwords

Romul imparat

Un rom mergea odata calare pe alba lui.
Tot gandind la una la alta si la cate bunatati sunt pe lumea asta de care bietul de el neavuse parte isi zice in gandul sau:
– De m-as face primar, ce bine mi-ar sedea calare.

Apoi dupa putin timp:
– Primarul e prea mic, mai bine notaras sau imparat. O!Doamne, ce mandru as fi atunci!

Doi ciobani, care pasteau turmele prin apropiere aud ceea ce vorbea romul singur cu el si unul din ei zise:
– Pun ramasag, ca voi face pe romul cela sa umble cu capul prin noroi. Ramasagul a fost pe doua oi. Merge deci ciobanul inaintea romului si se aseaza la o cotitura de drum, unde era si o baltoaga.
Cand se apropie romul calare, ciobanul se face orb si-i iese inainte:
– Inaltate imparate, am aflat ca parul Mariei Tale este bun de leac si ca stergandu-ma cu el pe la ochi, imi voi capata vederea.
Romul in ingamfarea lui ca i-a zis imparat ii da voie, dar zise:
– Cum ai sa ajungi la parul meu, caci un imparat nu se pleaca inaintea nimanui.
– Ma voi inalta eu pina la parul Mariei Tale. Dupa acestea ciobanul infasura parul romului in jurul manei sale si incepe sa-l tavaleasca prin baltoaga din apropiere. Cand s-a vazut romul pacalit, nici nu a stiut cum a luat-o la fuga. Nu prea departe de acest loc se intalneste cu un roman:
– Romanico – zise el –
sa nu te duci pe calea cotita, caci sade o oarba chitita (ascunsa) si ai sa ajungi cu fata tavalita.
Romanul merge in drumul lui, dar la cotitura, dar la cotitura nu mai vazu decit urmele, caci ciobanul se dusese si isi luase ramasagul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *